Servicii securitate
Insotire transport valori
Serviciul de pază a transporturilor de bunuri şi valori cuprinde, conform art. 20 (6) al Legii 333/2003, următoarele activităţi:
a) organizarea şi asigurarea pazei transportului terestru, pe apă sau aerian al unor bunuri de importanţă deosebită, valori sau al oricărui alt obiect pe care beneficiarul serviciului îl denumeşte astfel;
b) organizarea şi asigurarea pazei transportului unor date şi informaţii, indiferent de suportul pe care acestea se află şi de modalitatea aleasă pentru transmitere;
c) organizarea şi asigurarea, potrivit legislaţiei în vigoare, a protejării mijloacelor de comunicaţii;
d) organizarea şi asigurarea transportului pentru persoanele care solicită să fie transportate în condiţii de maximă siguranţă;
e) furnizarea către autorităţile competente a datelor despre incidentele apărute în timpul activităţii de transport.
Art. 25 (1) al aceleiaşi reglementări defineşte bunurile şi valorile importante ca fiind „sume de bani, titluri de credite, cecuri sau alte înscrisuri de valoare, metale şi pietre preţioase, valori ştiinţifice, tehnice, de cultură şi artă”.
Pentru clientii care efectueaza transport de marfuri cu o valoare deosebita,sunt puse la dispozitie servicii de escorta specializata pentru a reduce furturile si posibilitatea pierderii incarcaturii in timpul deplasarii. Aceasta modalitate de insotire asigura paza bunurilor transportate pe parcursul traseului stabilit de client.
In orice moment agentii de paza din care insotesc transportul pot comunica in timp real cu Dispeceratul companiei si pot transmite orice neregula observata, asigurându-se astfel atât siguranta incarcaturii (valorilor) transportate cat si a persoanelor insotitoare.
Activitatea se desfăşoară pe baza unui plan de transport valori, cu autoturisme special amenajate, aprobate de autorităţile competente, personal calificat şi dupa caz, cu un autoturism de însoţire. Echipajele au în componenţă un conducator auto şi luptători cu dotarea standard aferente, echipament de protecţie si arme de foc, fiind in legatura permanenta cu echipajele de interventie. În cazuri de forţă majoră acestea pot intra în legătură cu echipele de intervenţii.
Autoturismele sunt monitorizate în permanenţă prin sisteme GPS. În cazul în care beneficiarul dispune de mijloc propriu de transport special , se asigură doar echipajul de însoţire.
Valorile transportate trebuie aşezate în colete sigilate şi închise ermetic, însoţite de documentaţia care să le ateste conţinutul.